Prof.univ.Renata Tatomir invitată de onoare la Festivalul Internațional „BACK TO ORIGINS” din Castellon Spania
Profesor univ. dr. Renata G. Tatomir de la Universitatea Hyperion din București și director al Centrului pentru Studierea și Promovarea Egiptologiei, Orientului și Mediteranei, participă ca invitat de onoare la Festivalul internațional BACK TO ORIGINS (DE VUELTA A LAS RAICES) – INAPOI LA ORIGINI – care va avea loc în luna februarie 2024 în SPANIA, la Vall d’Uixó, Castellon.
Asociația BERGA MOND – MARGENES CONCEPTO, prin președintele său, doamna Adriana GODEANU-METZ, organizează în 16 februarie în Spania, la Vall d’Uixó, Castellon, un festival complex dedicat regăsirii originilor civilizației și evidențierii rolului și importanței femeii, din antichitate, până astăzi. Mai exact, „dialog și paralelisme despre creativitatea contemporană și bogat moștenire culturală a Egiptului antic”. Invitată de onoare este doamna Profesor univ. dr. Renata G. Tatomir, istoric și egiptolog.
PROMO https://fb.watch/qf0LMQv8rY/
Evenimentul din 16 februarie, orele 19:00 – 24:00, va cuprinde mai multe părți.
Prima parte va fi dedicată dialogurilor despre civilizația Egiptului antic, prin explorarea unor aspecte fascinante ale acesteia:
- importanța civilizației egiptene antice în prezent;
- scrierea hieroglifică, dedicată zeilor și lumii reale; învață să îți scrii numele în hieroglife în cinci minute;
- dezbatere despre diversele roluri și contribuții ale femeilor în societatea egipteană antică.
Moderator va fi doamna Adriana Godeanu-Metz, având ca invitate pe Profesor univ. dr. Renata G. Tatomir, expert egiptolog de la Universitatea Hyperion din București, și pe Dr Monica M. Marcos, arhitect și egiptolog de la Universitatea Politehnică din Madrid.
Dezbaterea va fi continuată de a doua parte a evenimentului, care va consta dintr-un concert de muzică clasică, cu partituri inspirate de civilizația egipteană și interpretate de Orchestra Absolvenților Conservatorului Profesional de Muzică Francesc Peñarroja din Vall d’Uixó: Dansul nubienelor din opera Faust de Ch. Gounod, Thais – Meditacion – de J. Massenet, Marșul triumfal din opera Aida de G Verdi.
A treia parte a festivalului va consta dintr-un spectacol de modă care îmbină anticul și modernul: Capsula de Moda Margenes Concepto: Creații ale Asociației Berga Mond de Denia, Alicante; El Tupe de Bea cu colaborarea mL meryLou Moda Circular, Alicante.
Totodată, evenimentul va fi marcat și de lansarea noii cărți scrise de Renata G. Tatomir și Adriana Godeanu-Metz, Back to Origins: Discovering & Understanding the Ancient Egyptian Woman. Status, Knowledge, Power * De Vuelta A Los Orígenes: Explorar Y Comprender La Figura De La Mujer En El Antiguo Egipto. Estado, Conocimiento Y Poder, apărută la editurile I.U.I.C.T.S. Waterloo, Belgium și Universul Academic, București.
Persoanele care doresc să participe online la eveniment în ziua de vineri, 16 febr. 2024 seara, între orele 19:00 și 21:00, sunt rugate sa se înscrie trimițând un e-mail la renatatatomir@gmail.com cu Numele și afilierea la Universitate sau alte instituții.
Link vizionare meet.google.com/bvu-oiko-jhq