Home » INFORMAȚII » Electrolux România oferă un stagiu de practică plătit

Electrolux România oferă un stagiu de practică plătit

0 Flares Filament.io 0 Flares ×
Electrolux Design Lab_2014În acest an, studenții români au un motiv în plus să participe la renumita competiţie internaţională de design –  Electrolux Design Lab 2014Un stagiu de practică plătit, în valoare de 5000 de euro, la Aira Design Studio, este premiul pe care Electrolux România îl va oferi studentului care înscrie în concurs cel mai bun proiect românesc.
La nivel naţional, Electrolux România încurajează studenții români de la design sau a celor care studiază într-un domeniu conex şi au în curriculă materii cu acest profil, să se înscrie în competiție până pe 6 aprilie. Împreună cu partenerii săi, Bucharest Design CenterDesignist.ro şi Aira Design Studiocompania caută tineri creativi şi bine pregătiţi care pot să ducă România în finala Electrolux Design Lab 2014, dezvoltând proiecte de calitate, inovatoare şi îndrăznețe.
Câştigătorul stagiului de practică plătit va avea şansa să lucreze la Aira Design Studio, alături de Irina Alexandru, designer și asistent la secția de design a Universității de Arhitectură „Ion Micu” din Bucureşti şi fondator al grupului Romanian Product Design.
În acest an, studenții sunt provocați să dezvolte proiecte inovatoare de design care să respecte tema: “Locuinţe sănătoase”. În competiție sunt așteptate idei pentru produse, accesorii, consumabile şi servicii din trei domenii de interes: Delectare culinară („Culinary enjoyment”), Îngrijirea țesăturilor („Fabric care”) şi Purificarea aerului („Air Purification”).
Premii și oportunități:
  • Electrolux Design Lab oferă tinerilor designeri talentați o platformă, pentru a-şi prezenta portofoliul de lucrări în întreaga lume.
  • De-a lungul timpului, competiția a fost o rampă de lansare ce i-a condus pe mulți dintre concurenți direct către locuri de muncă și oportunități de afaceri în design.
  • Jumătate dintre câștigătorii din anii anteriori au continuat să lucreze pentru Electrolux după perioada de stagiu.
  • Premiul întâi al concursului este un internship plătit, de șase luni, la un centru de design global Electrolux si 5000 de euro.
  • Vor fi acordate și premiul al doilea, în valoare de 3.000 de euro și premiul al treilea, în valoare de 2.000 de euro. Favoritul publicului, ales prin vot online, va fi premiat cu 1.000 de euro.

Mai multe detalii despre tema și brief-ul competiției, despre înscrierea în concurs și despre regulile de participare pot fi găsite pe site-ul oficial Electrolux Design Lab sau (http://electroluxdesignlab.com/2014/what-do-i-submit/) și (http://electroluxdesignlab.com/2014/rules/ ).

De asemenea, informații suplimentare despre competiția Electrolux Design Lab 2014 sunt disponibile și la sectiunea “Întrebări și răspunsuri”.

Află mai multe despre Design Lab și prin intermediul canalelor social media Electrolux:

Design Lab web site: electroluxdesignlab.com

Electrolux Facebook page: facebook.com/ElectroluxAppliances

Twitter: twitter.com/Electrolux

Flickr: flickr.com/photos/electrolux-design-lab

Pinterest: pinterest.com/electrolux

Instagram: Instagram.com/electrolux

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×