Home » INFORMAȚII » VEHMED: un plus de cunoaștere, o experiență unică!

VEHMED: un plus de cunoaștere, o experiență unică!

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

VEHMED

Este una dintre universitățile private din București, dar există suficiente lucruri care demonstrează faptul că se poziționează printre cele mai bune instituții de învățământ superior din Capitală. Este vorba despre Universitatea Hyperion, care s-a străduit să le ofere studenților cât mai multe oportunități, astfel încât pregătirea lor în timpul ciclului universitar să fie una cât mai temeinică. Acest lucru s-a realizat atât prin dotările de care dispune instituția și condițiile bune de învățământ, cât și prin proiectele pe care le desfășoară de ani buni.

Un alt proiect grandios de care beneficiază Universitatea Hyperion, mai precis Facultatea de Jurnalism din cadrul acestei Universități, este VEHMED (Vehicule media pentru formarea abilităților practice, televiziuni și ziare operate de studenți pentru studenți). Formularea la plural este una corectă, pentru că, prin activitatea desfășurată de studenți, se realizează 3 publicații scrise și materiale TV pentru 3 televiziuni, cu o viziune diferită, care să reflecte atitudinea și strădania studenților. Pentru a li se putea oferi studenților care studiază jurnalism și domenii adiacente comunicării toate aceste posibilități de experimentare profesională, s-a investit mult efort financiar și multă creativitate.

Tinerii de la Universitatea Hyperion din București, cei de la Universitatea Danubius din Galați, împreună cu colegii lor de la Universitatea Babeș  – Bolyai din Cluj, fiind în total 400 în grupul țintă al proiectului (susținuți de AUR, Asociația Jurnaliștilor din România, Asociaţia Română pentru Managementul Proiectelor, Revista 22, Filmotic și societatea spaniolă de consultanță specializată în comunicare Arjé Formacion) dispun, în mod separat, de o redacție de ziar, de un platou de televiziune (complet echipat, cu aparatură de ultimă generație), de o regie tehnică, sală de montaj și tot ce mai trebuie unui tânăr pentru a acumula experiența necesară, iar apoi să nu i se mai reproșeze în momentul angajării că nu e capabil să demonstreze competențe jurnalistice.

Încă de la început, proiectul VEHMED, realizat prin fonduri europene, și-a propus crearea unor vehicule media: televiziuni şi ziare operate de studenţi, care să faciliteze în mod real dezvoltarea abilităţilor practice ale studenţilor, în acelaşi timp stimulându-le creativitatea şi chiar oferindu-le idei şi contacte pentru iniţierea unor afaceri sau viitoare colaborări după finalizarea facultăţii.

Studenții Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion, au avut ocazia pe timpul derulării proiectului să facă schimburi de experiență cu colegii lor de la Cluj și Galați, să vadă cum lucrează și se organizează fiecare, care sunt plusurile, care sunt minusurile și ce mai e de făcut. Dincolo de acest lucru, în cadrul întâlnirilor cu jurnaliști de seamă (Robert Turcescu, Cătălin Ștefănescu, Ovidiu Uscat, Cezar Ion, Nicolae Melinescu, Sabin Gherman, Cristian Tabără, Mircea Radu, Dan Tapalagă și alții la fel de importanți), actualii studenți, viitori jurnaliști, au aflat ce înseamnă cu adevărat presa, care sunt provocările de zi cu zi ale gazetăriei și ce face atât de frumoasă profesia de ziarist. Au avut ocazia să primească sfaturi profesionale și răspunsuri la întrebări precum: „Cum să fiu un jurnalist de succes?”, „Cum să-mi găsesc primul loc de muncă?” și „Cum să fac din mine un brand adevărat?”, de la experții spanioli Maria Rodriguez, Belén Etxebarria Aranguren, Juan Manuel Tapia, David Velasco, membri ai ARJE Formacion, care și-au încheiat de curând „misiunea” în România, iar în perioada următoare 60 de studenți norocoși, care s-au implicat din plin în activitățile proiectului, vor avea ocazia să meargă în Spania și să „guste” din presa spaniolă, să observe cum se lucrează la radiouri, televiziuni și ziare importante din această țară.

Până acum, studenții din Universitatea Hyperion au reușit să facă 49 de ediții ale emisiunii „Viața Studențească”, care se difuzează online pe HypTV (www.livestream.com/hyptv și www.livestream.com/hyptv2). De la prima ediție, cea difuzată pe 27 februarie 2012, și până astăzi, tinerii au avut ocazia, rând pe rând, să experimenteze statutul prezentatorului, al moderatorului de televiziune, să fie reporteri, cameramani și să înțeleagă care sunt princiipile tehnice după care funcționează o televiziune. Studenții nu au învățat doar televiziune, ci au întreprins și activitatăți specifice presei scrise, realizând până acum 14 numere ale publicației HypNews, dar au trecut și printr-un modul administrativ și unul psihologic, de orientare în carieră.

Acest proiect european VEHMED nu ar fi putut fi unul de succes, dacă nu ar fi beneficiat de implicarea directă a managerului de proiect Ioana Mănăilă, preşedintele AUR – A.N.S.R.U., de sprijinul conducerii Universității Hyperion și dacă nu ar fi fost susținut de experți ai domeniului media (Cezar Șoancă, Adrian Stoica, Sorin Avram, Horia Barna) și cadre didactice ale Facultății de Jurnalism, Hyperion, (Alexandra Săraru, Dona Tudor) și de ceilalți care și-au adus contribuția cu scopul de a pregăti cu brio niște tineri care reprezintă viitorul presei românești. Când vor ajunge unde își doresc, vor ști cui să mulțumească la momentul potrivit.

Toate informațiile despre acest proiect pot fi găsite pe site-ul www.vehmed.ro (descriere, obiective, activități, rezultate anticipate), iar pe www.vehmedia.ro puteți aprecia produsele jurnalistice (emisiuni și ziare) finalizate de studenții de la București, Galați și Cluj.

În luna iunie a acestui an, VEHMED ajunge la final, dar în urmă rămân mari satisfacții: multă practică, mulţi studenţi instruiți, multă experienţă.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×

comments

  1. […] Mai multe informații despre proiectul VEHMED puteți afla din prezentarea VEHMED: un plus de cunoaștere, o experiență unică! […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×