Târgul de Donații pentru Copiii Defavorizați 14-15 decembrie 2023
Dragi prieteni și membri ai comunității Hyperion,
În zilele de 14 și 15 decembrie, între orele 12:00 și 18:00, Asociația Forumului Ajutorului Reciproc și Future University în parteneriat cu Universitatea Hyperion, au plăcerea de a vă invita la ultimul eveniment caritabil și științific din acest an.
Evenimentul intitulat ,,Târgul de Donații pentru Copiii Defavorizați” dorește să aducă un impact pozitiv în viețile copiilor din clasa socială mai puțin favorizată, care însă sunt pasionați de fenomenul științei.
Cu ajutorul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) partenere, într-o manieră captivantă și inovatoare, vom aduce în prim-plan o scurtă inițiere în domenii precum: Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC), Inginerie, Drept, Actorie și Psihologie, prin ateliere de practică.
În final, după o călătorie fascinantă, dar și distractivă în lumea științifică, evenimentul se va finaliza și cu o tombolă care va face ca toți micuții participanți să fie CÂȘTIGĂTORI, așa cum sunt toți românii, ÎNTOTDEAUNA CÂȘTIGĂTORI.
Vă așteptăm!
Cu deosebită considerație,
ECHIPA VIITORULUI!
Partener media-HypTv