Mesajul Rectorului Sever Spânulescu
Stimați colegi, dragi studenți,
Doresc mai întâi să vă anunț că până în prezent nu ni s-a semnalat nici un caz de îmbolnăvire Covid 19 în comunitatea academică Hyperion, situație care sperăm că se va menține până la sfârșitul crizei. Sunt convins că aveți suficient de multe preocupări, inclusiv profesionale, în această perioada, mai ales că adaptarea la noile tehnologii cere un efort semnificativ, ceea ce reprezintă o provocare cu certe efecte pozitive. Semnalele de la decanate și secretariate arată că activitatea didactică se desfășoară din ce în ce mai bine, și fiecare a găsit soluții pentru îmbunătățiri. Sper să nu abandonăm cu totul aceste deprinderi după trecerea stării de urgență -ar crește valoarea universității și audiență fiecăruia.
În urma discuțiilor cu reprezentanții serviciului financiar, am recomandat ca:
–Studenții să fie scutiți de penalizări de întârziere pe toată durata suspendării cursurilor directe și pot plăti în cont rata obișnuită.
– Plata salariilor să se facă de preferință prin virament bancar, pentru a evita aglomerațiile la casierie și pentru a ne proteja cu toții. Cei care doresc plata în numerar pot ridica salariul de la casierie în perioada 3-6 aprilie orele 10-14. Deoarece nu s-a putut centraliza încă plata cu ora pentru luna precedentă, aceasta se va efectua desigur de îndată ce se vor primi listele respective, deocamdată fiind plătite doar sumele fixe, cunoscute.
Se pare că, deși suntem fizic depărtați în aceste momente, în prezent comunicăm între noi și cu studenții chiar mai mult decât înainte, ceea ce este un factor psihologic important în trecerea cu bine a acestei perioade, de care e indicat să beneficiem cât mai mulți.
Multă sănătate tuturor!
Sever Spânulescu,
Rectorul Universității Hyperion