„Delta în cele 4 anotimpuri”, o producție a Universității Hyperion
Universitatea Hyperion a inițiat proiectul „Delta în cele 4 anotimpuri”, o producție proprie. Prin acesta ne propunem să realizăm un film documentar ce vizează Delta Dunării, prin care să se înfăţişeze acest spaţiu geografic, în toate cele 4 anotimpuri ale anului, cu valenţe deosebite, sub aspectul biodiversităţii, peisajului complex, protecţiei, valorificării resurselor naturale regenerabile şi viaţa populaţiei autohtone.
Printre obiectivele proiectului, se numără:
- Stimularea tinerilor astfel încât aceştia să-şi descopere şi să-şi dezvolte resursele de creativitate;
- Conştientizarea de către tineri a propriei valori şi o înţelegere mai adecvată şi mai profundă a realităţii în care trăiesc;
- Promovarea unei educaţii bazate pe un comportament ecologic, care să determine implicarea activă în problemele de mediu cu impact imediat, dar şi asupra generaţiilor viitoare, cu care se confruntă comunitatea din Deltă;
- Evitarea poluării, practicarea unui ecoturism adecvat;
- Protejarea şi conservarea speciilor rare, a arealelor protejate;
- Dezvoltarea capacităţii tinerilor de a lucra în echipă şi de a găsi surse de colaborare, finanţare, dar şi beneficiari pentru care acest proiect să aibă însemnătate;
- Promovarea filmului documentar pe canale media, Internet, reţele de socializare, prin intermediul agenţiilor de turism, de mediu, în scopul creării unei vizibilităţi sporite a Deltei Dunării pe plan internaţional, declanşării a cât mai multor campanii de protecţie şi conservare şi a atragerii turiştilor în Deltă;
- Producţia va fi promovată şi cu ocazia conferinţelor naţionale şi internaţionale legate de Delta Dunării, organizate de profesorul universitar doctor docent Petre Gâştescu şi ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării).