În cadrul Conferinței Internaționale „Combaterea traficului de droguri și a terorismului”, organizată de Universitatea Hyperion din București și Asociația Pompilius, la data de 20 mai 2026, invitatul special  Stefano Amodio, președinte al Institutului Teseo și director al Școlii Superioare pentru Mediatori Lingvistici (SSML) din Salerno, Italia, a susținut online prelegerea intitulată „În mintea traficanților de droguri. Efecte secundare și consecințe psihosociale pentru dependenții de droguri”.

Stefano Amodio este cercetător, specialist în psihologie aplicată și doctor în Psihologie Generală. Activitatea sa academică și de cercetare include și cercetări privind radicalizarea, terorismul și efectele psihosociale ale comportamentelor deviante și adictive.

Prelegerea specialistului italian a oferit participanților o perspectivă interdisciplinară asupra relației dintre criminalitatea organizată, dependență și efectele acestora asupra indivizilor și comunităților.

În vederea informării și educării tinerilor, precum și a aprofundării cunoștințelor privind fenomenul dependenței de droguri și implicațiile sociale și infracționale generate de consumul și traficul de droguri, punem la dispoziția publicului conținutul prelegerii susținute de Stefano Amodio.

                    În mintea traficanților de droguri.

         Efecte secundare și consecințe psihosociale pentru dependenții de droguri

autor  Stefano Amodio

1. Traficul de droguri: raționalitatea criminală și construirea devianței

Înțelegerea traficului de droguri necesită depășirea interpretărilor simpliste care tind să reducă acest fenomen la simpla urmărire a profitului economic. Deși acumularea de bogăție este cu siguranță o motivație fundamentală, organizațiile criminale implicate în producția și distribuția de stupefiante constituie sisteme sociale complexe în care converg dimensiunile psihologice, culturale, economice și politice. Persistența traficului de droguri la scară globală nu poate fi explicată doar prin limbajul economiei ilegale, ci necesită reflecție asupra modurilor în care indivizii construiesc semnificații alternative, identități și sisteme morale capabile să justifice activități care provoacă suferință, moarte și dezintegrare socială. Criminologia contemporană a abandonat progresiv viziunea criminalului ca individ în mod necesar irațional sau patologic. În schimb, mulți traficanți de droguri dau dovadă de abilități organizatorice, competență managerială și abilități strategice care ar putea fi aplicate și în contexte juridice. Această observație conduce la o întrebare teoretică fundamentală: cum poate o persoană cu inteligență, capacitate de planificare și conștientizare a consecințelor acțiunilor sale să continue să participe la un sistem care produce daune atât de răspândite? Răspunsul se află, cel puțin parțial, în procesele de construcție socială a realității. Berger și Luckmann (1966) au arătat cum indivizii interpretează lumea prin scheme cognitive și culturale comune. În cadrul organizațiilor criminale, se dezvoltă adevărate universuri simbolice în care traficul de droguri este perceput nu ca o activitate distructivă, ci ca o formă legitimă de mobilitate socială, un răspuns la inegalitatea economică sau chiar o manifestare a prestigiului și succesului personal. Internalizarea progresivă a acestor reprezentări modifică relația dintre individ și normă. Ceea ce din exterior pare inacceptabil din punct de vedere moral devine treptat o parte integrantă a identității personale și profesionale. Traficantul de droguri nu se percepe neapărat ca un infractor; el tinde adesea să se considere un antreprenor, un om de afaceri sau un lider capabil să genereze oportunități economice în contexte caracterizate de sărăcie și marginalizare.

1.1. Neuroștiința crimei organizate

În ultimele decenii, neuroștiința a adus contribuții importante la înțelegerea comportamentului antisocial. Deși nu există așa ceva ca un „creier criminal” în sens determinist, numeroase studii au evidențiat corelații semnificative între anumite caracteristici neurobiologice și înclinația spre comportament agresiv, manipulator sau lipsit de empatie. O atenție deosebită a fost acordată rolului cortexului prefrontal, o regiune a creierului implicată în luarea deciziilor, planificare și controlul impulsurilor. Potrivit lui Raine (2013), modificările funcționale ale acestei structuri pot reduce capacitatea de a evalua consecințele pe termen lung ale propriilor acțiuni și pot promova comportamente orientate spre satisfacția imediată. În cazul traficanților de droguri, însă, imaginea apare mai complexă. Cele mai înalte niveluri ale organizațiilor criminale necesită abilități semnificative în planificare strategică, negociere și control comportamental. Mai degrabă decât un deficit cognitiv generalizat, se observă adesea o configurație particulară a proceselor decizionale, în care atenția este concentrată aproape exclusiv pe obiectivele de putere și profit. Unele studii au evidențiat, de asemenea, implicarea amigdalei, o structură cheie pentru recunoașterea emoțiilor și răspunsul empatic. Activarea redusă a amigdalei a fost asociată cu o sensibilitate redusă la suferința celorlalți și o înclinație mai mare de a încălca normele morale (Blair, 2007). Aceste dovezi ajută la explicarea modului în care unii traficanți de droguri pot lua decizii care au consecințe devastatoare pentru mii de oameni fără a experimenta niveluri semnificative de suferință psihologică. Un alt factor privește sistemul de recompensă al dopaminei. Puterea, banii și controlul social pot activa aceleași circuite cerebrale implicate în dependențele comportamentale. În acest sens, traficul de droguri nu numai că produce beneficii economice, dar generează și forme de satisfacție psihologică care întăresc persistența comportamentului infracțional.

1.2. Putere, identitate și seducția violenței

Unul dintre cele mai studiate aspecte ale psihologiei sociale se referă la relația dintre putere și transformarea identității. Exercitarea puterii tinde să modifice modul în care indivizii se percep pe ei înșiși și pe ceilalți. Zimbardo (2007) a arătat cum contextele sociale specifice pot favoriza procesele de dezindividualizare și o reducere a autocontrolului moral. În traficul de droguri, puterea joacă un rol deosebit de important. Capacitatea de a influența deciziile politice, de a controla teritorii, de a gestiona rețele economice clandestine și de a determina viața sau moartea altora produce o percepție a omnipotenței care poate altera profund structura identității unui individ. Violența, în acest context, nu este doar un instrument operațional, ci își asumă și o funcție simbolică. Devine un limbaj prin care se comunică puterea, autoritatea și capacitatea de control. Exercitarea violenței contribuie la construirea unei reputații esențiale pentru menținerea puterii în cadrul organizațiilor criminale. Cercetările criminologice au evidențiat modul în care mulți lideri de cartel dezvoltă o adevărată cultură a invulnerabilității. Această convingere provine nu doar din disponibilitatea resurselor economice, ci și din percepția de a fi reușit în mod repetat să se sustragă controalelor autorităților. Fiecare succes infracțional întărește sentimentul de superioritate și alimentează convingerea că cineva este deasupra regulilor.

1.3 Dependența de droguri ca o consecință neuropsihologică

Dacă traficul de droguri poate fi interpretat ca o formă de dependență de putere și profit, dependența de droguri reprezintă o afecțiune caracterizată prin pierderea progresivă a libertății decizionale. Neuroștiința contemporană descrie dependența ca o boală cronică a creierului care afectează sistemele de recompensă, memorie, motivație și control cognitiv. Volkow și Koob (2015) subliniază modul în care expunerea repetată la substanțe produce schimbări neuroadaptive profunde. Drogurile acționează prin creșterea artificială a eliberării de dopamină, un neurotransmițător asociat cu senzația de plăcere și satisfacție. În timp, creierul se adaptează la aceste niveluri anormale de stimulare prin reducerea progresivă a sensibilității sale. Rezultatul este o incapacitate progresivă de a experimenta plăcerea prin activități zilnice normale. Relațiile emoționale, munca, studiul și interesele personale își pierd treptat sensul. Substanța devine singura sursă percepută de bunăstare psihologică. Această transformare produce o alterare radicală a proceselor decizionale. Alegerile nu mai sunt ghidate de o evaluare echilibrată a costurilor și beneficiilor, ci de nevoia imediată de a obține substanța. Voința individuală este din ce în ce mai subordonată mecanismelor neurobiologice ale dependenței.

1.4 Consecințele psihopatologice ale dependenței

Dependența de droguri este frecvent asociată cu o gamă largă de tulburări psihopatologice. Literatura științifică evidențiază niveluri ridicate de comorbiditate între dependența de substanțe, depresia majoră, tulburările de anxietate, tulburarea bipolară și tulburările de personalitate. Relația dintre consumul de substanțe și depresie pare a fi deosebit de semnificativă. Multe persoane încep să consume droguri în încercarea de a reduce suferința emoțională, dar consumul prelungit duce la o agravare progresivă a stării clinice. Acest lucru creează un cerc vicios în care substanța este utilizată pentru a ameliora simptomele la care ea însăși contribuie. Drogurile psihostimulante, cum ar fi cocaina și metamfetaminele, pot provoca, de asemenea, episoade psihotice caracterizate prin iluzii de persecuție, halucinații și o judecată sever afectată. În unele cazuri, aceste simptome persistă chiar și după încetarea consumului, având consecințe permanente asupra funcționării psihologice a individului. Abuzul cronic de substanțe este, de asemenea, asociat cu deficite cognitive care afectează memoria, atenția, flexibilitatea mentală și abilitățile de rezolvare a problemelor. Aceste modificări compromit semnificativ reintegrarea socială și profesională a persoanelor dependente.

1.5 Distrugerea legăturilor familiale și sociale

Dependența de droguri nu este doar o patologie individuală, ci un fenomen care afectează întregul sistem relațional al unei persoane. Familiile dependenților de droguri se confruntă frecvent cu niveluri ridicate de stres, conflict și suferință emoțională. Centralitatea progresivă a substanței duce adesea la o redefinire a priorităților existențiale. Dragostea, angajamentele profesionale și responsabilitățile parentale sunt subordonate progresiv căutării și consumului de droguri. Acest proces duce la o deteriorare a relațiilor familiale, care poate culmina cu separare, abandon și izolare socială. Consecințele pentru copiii părinților dependenți de droguri sunt deosebit de dramatice. Numeroase studii evidențiază un risc crescut de suferință psihologică, dificultăți academice, probleme de comportament și dependențe viitoare. Prin urmare, traficul de droguri are efecte care se extind mult dincolo de consumatorii direcți, implicând generații întregi.

Concluzii

Analiza minții traficanților de droguri și a consecințelor dependenței de droguri evidențiază complexitatea unui fenomen care nu poate fi redus la o simplă problemă criminală sau de sănătate. Pe de o parte, apar procese psihologice sofisticate care permit traficanților de droguri să neutralizeze conflictul moral și să transforme suferința umană într-o resursă economică. Pe de altă parte, observăm profundele modificări neurobiologice și psihologice care îi privează progresiv pe dependenții de droguri de autonomia lor decizională. Înțelegerea acestor dinamici necesită o abordare interdisciplinară capabilă să integreze neuroștiința, psihologia, criminologia, sociologia și politicile publice. Numai printr-o înțelegere cuprinzătoare a fenomenului va fi posibil să se dezvolte strategii de prevenire și intervenție cu adevărat eficiente, care să vizeze nu numai reprimarea traficului de droguri, ci și protejarea demnității și sănătății celor implicați.

Bibliografie

Bandura, A. (1986). Fundamentele sociale ale gândirii și acțiunii: O teorie cognitivă socială. Prentice Hall.

Bandura, A. (1999). Dezangajarea morală în săvârșirea de acte inumane. Personality and Social Psychology Review, 3(3), 193-209. Berger, P. L. și Luckmann, T. (1966). Construcția socială a realității. Anchor Books.

Blair, R. J. R. (2007). Amigdala și cortexul prefrontal ventromedial în moralitate și psihopatie. Trends in Cognitive Sciences, 11(9), 387-392.

Hare, R. D. (2003). Fără conștiință: Lumea tulburătoare a psihopaților dintre noi. Guilford Press.

Koob, G. F. și Volkow, N. D. (2016). Neurobiologia dependenței: O analiză a neurocircuitelor. The Lancet Psychiatry, 3(8), 760-773.

Raine, A. (2013). Anatomia violenței: Rădăcinile biologice ale criminalității. Pantheon Books.

Volkow, N. D. și Koob, G. F. (2015). Modelul dependenței ca boală cerebrală. New England Journal of Medicine, 374(4), 363-371.

Walters, G. D. (2015). Gândire criminală și recidivă. Criminal Justice and Behavior, 42(7), 671-686.

Zimbardo, P. G. (2007). Efectul Lucifer: Înțelegerea modului în care oamenii buni devin răi. Random House.

Conducerea Universității Hyperion  îi mulțumește domnului Stefano Amodio pentru disponibilitatea de a participa la acest eveniment internațional și pentru împărtășirea unor cunoștințe valoroase, menite să sprijine educația preventivă și conștientizarea riscurilor asociate consumului și traficului de droguri.

Redactor șef Elena Spânulescu