Home » EVENIMENTE » Zilele Porților Deschise la Universitatea Hyperion

Zilele Porților Deschise la Universitatea Hyperion

2 Flares Filament.io 2 Flares ×

corp_A_face

Universitatea Hyperion din București (Calea Călărașilor, nr. 169, sector 3) își deschide porțile pentru toți cei care vor să vină și să ne viziteze, dar și să vadă cum se desfășoară cursurile la facultățile instituției noastre, cu ocazia programului „Școala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, desfășurat în perioada 6 – 10 aprilie 2015.

Astfel, elevii și cadrele didactice au posibilitatea să facă un tur prin Universitatea Hyperion, pe la următoarele facultăți:

I. Facultatea de Științe Exacte și Inginerești

  • Specializarea – Automatică și Informatică aplicată
  • Specializarea – Fizică
  • Specializarea – Informatică

II. Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii

  • Specializarea – Științe Politice
  • Specializarea – Istorie
  • Specializarea – Geografie
  • Specializarea – Limba și literatura română + o limbă și literatură modernă (engleză, franceză, japoneză)

III. Facultatea de Științe Juridice

  • Specializarea – Drept

IV. Facultatea de Jurnalism, Psihologie și Științe ale Educației

  • Specializarea – Jurnalism
  • Specializarea – Psihologie

 IV. Facultatea de Științe Economice

  • Specializarea – Afaceri Internaționale 
  • Specializarea – Contabilitate și Informatică de Gestiune
  • Specializarea – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor
  • Specializarea – Finanțe și Bănci
  • Specializarea – Management

V. Facultatea de Arte

  • Artele Spectacolului de Teatru (Actorie)
  • Cinematografie, Fotografie, Media (Regie de film și TV, Imagine de film și TV)

PROGRAM ACTIVITĂȚI:

Marți, 7 aprilie 2015

ORA

 FACULTATEA

EVENIMENTE

 10-13

 Facultatea de Științe Economice

Lansare ofertă educațională: informații utile, prezentare discipline de examen, sala 3.4 – conf. univ. dr Carmen Uzlău

 10-13

Facultatea de Jurnalism, Psihologie și Științele Educației

Povești despre școala de ieri și de astăzi – conf. univ. dr. Ioana Golu

10-13

Facultatea de Științe Juridice

Știința dreptului – prof. univ. dr Tudor Amza

10-13

Facultatea de Științe Exacte și Inginerești

IT în societatea contemporană – conf. univ. dr Eugenie Posdărăscu

10-13

Facultatea de Ștințe Sociale și ale Naturii

Mediul și societatea contemporană – conf. univ. dr. Toma Elena

Miercuri, 8 aprilie 2015

ORA

 FACULTATEA

EVENIMENTE

 10-13

 Facultatea de Științe Economice

Cum negociem și încheiem un contract – conf. univ. dr Carmen Uzlău

 10-13

Facultatea de Jurnalism, Psihologie și Științele Educației

Teorii ale limbajului – prof. univ. dr. Ion Marin

10-13

Facultatea de Științe Juridice

Faceți cunoștință cu structurile administrației – prof. univ. dr. Tudor Amza

10-13

Facultatea de Științe Exacte și Inginerești

Dincolo de limitele minții umane – conf. univ. dr. Eugenie Posdărăscu

10-13

Facultatea de Ștințe Sociale și ale Naturii

Turismul și economia de piață – lect. dr. Toma Luminița Boboc

 

Joi,  9 aprilie 2015

ORA

 FACULTATEA

EVENIMENTE

 10-13

 Facultatea de Științe Economice

Managementul resurselor umane (Motivarea angajaților) – conf. univ. dr.Georgeta Bărbulescu

 10-13

Facultatea de Jurnalism, Psihologie și Științele Educației

Psihologia comunicării – prof. univ. dr. Ioana Golu

10-13

Facultatea de Științe Juridice

Separarea puterilor în stat, principiul democrației – prof. univ. dr. Amza Tudor

10-13

Facultatea de Științe Exacte și Inginerești

IT și cercetarea științifică – conf. univ. dr. Eugenie Posdărăscu

10-13 Facultatea de Ștințe Sociale și ale Naturii

Știința Istorică și societatea contemporană – prof. univ. dr. Alexandru Oșca

Vineri, 10 aprilie 2015

ORA

 FACULTATEA

EVENIMENTE

10-13

 Facultatea de Științe Sociale și ale Naturii

Ștințele sociale – cultură și comunicare – conf. univ. dr. Sandra Istrate

10-13

Facultatea de Științe Sociale și ale Naturii

Cultură, comunicare politică – conf. univ. dr. Bahrin Dorel

Toate datele de contact ale facultăților și ale conducerii se găsesc pe site-ul Universității Hyperion – www.hyperion.ro.

Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Astfel, cadrele didactice au libertatea de a alege activităţile în care să fie implicaţi copiii, în afara celor cotidiene pe care le desfășoară la şcoală.

Elevii se pot recreea astfel prin diverse activități extrașcolare, precum mersul la teatru, film, muzee, participarea la evenimente culturale și sportive, dar pot afla și lucruri interesante despre meseria la care fiecare visează, prin vizite la diferite universități și facultăți din țară.

Universitatea Hyperion vă așteaptă cu porțile deschise! 

2 Flares Twitter 2 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 2 Flares ×

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 Flares Twitter 2 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 2 Flares ×