Universitatea Hyperion, promovată la licee
Departamentul Științe Politice din cadrul Facultății de Stiințe Sociale, Umaniste și ale Naturii, Universitatea Hyperion, a finalizat acțiunea de promovare a ofertei curriculare a Universității Hyperion din București. Promovarea a avut loc într-un număr de 12 licee/colegii.
Acțiunea s-a finalizat în data de 27.05.2015 – în fapt o revenire la Liceul Tehnologic „Sfântul Pantelimon” din sectorul 2, București. Cea de-a doua vizită la liceu s-a dorit a fi o întâlnire tip focus grup (doar cu elevii interesați special de oferta curriculară a Universității Hyperion din București), dar în final la întâlnire au fost prezenți aproape toți elevii din clasa a XII-a (cca. 90 de elevi).
Din partea Universității Hyperion au participat: conf. univ. dr. Bahrin Dorel, asistent univ. dr. Monica Obreja, studenta în anul III – Matei Anca și Roducanu Georgiana – absolventă promoția 2014, specializarea Științe Politice (absolventă și a Liceului Tehnologic „Sfântul Pantelimon”), în prezent secretar executiv al unui partid politic.
Din partea cadrelor didactice ale liceului au participat: director prof. Florin Gheorgiu, prof. Liliana Paul (coordonatorul acțiunii din partea liceului) și diriginții claselor a XII-a.
În cadrul activității de promovare s-a prezentat noul clip realizat de Biroul de Presă al Universității Hyperion din București şi clipul Departamentului de Ştiinţe Sociale şi ale Naturii, incluzând și Colegiul Hyperion.
De asemenea, s-a făcut un schimb de impresii și idei cu elevii și cadrele didactice ale liceului. Din dialogul purtat a reieşit interesul acestora de a fi invitaţi (nu numai la Ziua porţilor deschise) și la sesiunile de comunicări ştiinţifice sau la simpozioane internaţionale ale Universității Hyperion. Propunerea a fost reţinută pentru viitor.
La încheierea activităţii s-a făcut și un sondaj privind numărul de elevi care ar dori să se înscrie în anul I la Universitatea Hyperion din București (pre-înscriere), iar interesul a fost unul destul de mare după cum se poate vedea și în aceste imagini.

Canalul YouTube al televiziunii Hyp TV
Universitatea Hyperion pe YouTube