Universitatea Hyperion a deschis anul universitar 2016-2017
Universitatea Hyperion a deschis luni, 3 octombrie, anul universitar 2016-2017. Festivitatea de deschidere a noului an universitar s-a desfășurat în Amfiteatrul 3 al Universității (etaj 3, corp B), în prezența profesorilor, a studenților și a reprezentanților Biroului de Presă al Univ. Hyperion.
Cu ocazia acestui început de an universitar, Rectorul Universității Hyperion, prof. univ. dr. Sever-Irin Spânulescu, transmite următorul mesaj:
„Începutul unui nou ciclu educațional ne animă astăzi cu emoții, întrebări, proiecte și chiar provocări. Sperăm cu toții că va fi un an și mai bun, alungăm nostalgiile și încurajăm aspirațiile, așa cum se cere întotdeauna unui nou start. Aici, în Hyperion, ne bazăm pe certitudinile generate de peste un sfert de secol în care s-au distilat algoritmi și structuri viabile. Am considerat mereu că o creștere pe baze solide, reale, este singurul mijloc pentru o sutenabilitate perenă și aceasta certifică speranțele tuturor studenților noștri. Este corolarul seriozității, al profesionalismului și dedicației, care se combină cu mobilitatea și deschiderea către nou specifică învățământului privat, ca în toate marile universități ale lumii.”
Marți, 4 octombrie 2016, au loc festivitățile de deschidere pentru toate facultățile Universității Hyperion.
Programul festivităților: bpuh.hyperion.ro/universitatea-hyperion-deschiderea-anului-universitar-2016-2017