Spectacolul „AUTO” se joacă și la Teatrul de Artă București
Vă invităm la spectacolul „AUTO” de ERNESTO CABALLERO, duminică, 19 octombrie, ora 20.15, la TEATRUL DE ARTĂ BUCUREŞTI.Piesa AUTO e scrisă de Ernesto Caballero, unul dintre cei mai valoroși dramaturgi contemporani spanioli, directorul Centrului Naţional de Dramaturgie din Madrid.
Un accident auto aduce într-o sală de aşteptare patru personaje:
Soţul – funcţionarul perfect, obsedat de strălucitoarea sa maşină.
Soţia – casnica desăvârşită, cu o bucătărie ideală.
Cumnata – obsedata de aspectul ei, clienta tuturor saloanelor de înfrumuseţare.
Autostopista – studenta dependentă de medicamente, în căutarea unor senzaţii tari.
În timp ce aşteaptă (fără să ştie nici ei ce sau pe cine anume), cei patru încearcă să afle adevărul. Personajele se învinovăţesc reciproc, neştiind dacă sunt martori sau acuzaţi. Fiecare spune propria sa versiune a adevărului, în final ajungând să se confeseze.
Mărturisirile personajelor dezvăluie mediocritatea din existenţa lor şi faptul că au ajuns sclavii societăţii de consum, uitând să trăiască, să iubească…
Piesa este o reflecţie plină de umor asupra condiţiei umane şi a comportamentului uman în societatea actuală. Frustrări, acuzaţii, mărturisiri, toate sunt prezentate în cheie comică.
Construcţia piesei este imprevizibilă, cu răsturnări de situație uimitoare.
Dialogul dintre personaje este alert, ritmat și tensionat, după cum mărturiseşte chiar autorul: “nu îmi este teamă de excesul de verbalizare, îmi place să lucrez cuvântul, îmi plac jocurile verbale”.
AUTO e o comedie în ritm de tango cu replici în original, pentru iubitorii de limbă spaniolă.
„Atunci când lucrurile se fac din vocaţie şi cu multă dăruire ies foarte bine, iar acest fapt e o adevărată bucurie. Este cazul spectacolului AUTO. Consider că montarea este excelentă. M-au impresionat tinerii actori prin profesionalismul şi nivelul înalt al interpretării lor. Spectacolul este un mare succes, cu o priză extraordinară la public, nu doar printre spectatorii români, ci şi printre membrii comunităţii spaniole.
M-a bucurat această frumoasă colaborare şi mulţumesc întregii echipei pentru acest spectacol extraordinar” – Juan Carlos Vidal – Director Institutul Cervantes.
„Auto este o comedie plină de umor ironic şi inteligent, dar şi de obsesii personale şi ambiţii nesănătoase, unde nimic nu este ce pare a fi iar cele 4 personaje pozează ba în victime, ba în acuzatori. Spectatorul are şansa să plonjeze în nişte vieţi anoste, mediocre pe alocuri, mereu expuse consumismului şi nefastei influenţe a reclamelor. Textul ofertant şi plin de detalii ascunse, excelenta punere în scenă şi talentul tinerilor actori înlesnesc accesul publicului la această metaforă tragicomică a vieţii contemporane” – Prof.dr. Rafael Pisot – Institutul Cervantes.
„AUTO” de ERNESTO CABALLERO
Traducerea: Ioana Anghel
Regia:
MIHAELA TRIBOI şi SILVIA CIOBANU
Distribuţia (în ordinea indicată de autor) :
Soţia – GEORGIANA ASAFTEI
Soţul – NICHOLAS CAŢIANIS
Autostopista – MONICA MUŞAT
Cumnata – ANDREEA PERJU-DOCIU
Invitaţi speciali:
Daniel NUŢĂ şi Gloria GHELA
Costume:
Amelie Suri
Videoproiecţii:
Ştefan PĂTRAŞCU
Consultant coregrafic:
Svetlana ZOTINA
Consultant lingvistic:
Prof.dr. Rafael PISOT – Institutul Cervantes Bucureşti
Coordonatori proiect: Mihaela TRIBOI, Silvia CIOBANU,
Elena SPÂNULESCU – Director de Imagine / Univ. Hyperion
Spectacol realizat în colaborare cu
INSTITUTUL CULTURAL CERVANTES
Durata: 1h 10 min.
SPECTACOL GĂZDUIT DE TEATRUL DE ARTĂ BUCUREŞTI
Str. Sfântul Ştefan nr. 21, Sector 2
Tel: 0737 904 932 / rezervari@teatruldearta.ro

Canalul YouTube al televiziunii Hyp TV
Universitatea Hyperion pe YouTube