Conferința internațională „Mit, simbol, cuvânt – valorizări conceptuale într-un centenar de cultură”
Departamentul de Litere și Limbi străine al Facultății de Științe Sociale și ale Naturii din cadrul Universității Hyperion organizează, în perioada 8-10 iunie 2018, la București, conferința internațională „Mit, simbol, cuvânt – valorizări conceptuale într-un centenar de cultură”.
Domeniile de cercetare sunt: filologie, comunicare și relații publice, jurnalism, istorie, geografie, sociologie, filosofie, psihologie, relații internaționale, științele educației, studii europene, studii politice și științe sociale (la secțiunea Științe Sociale sunt acceptate lucrări din domeniul economiei, managementului și dreptului).
Volumul cu lucrările prezentate la conferință va fi publicat în Analele Universității Hyperion. Lucrările conferinței pot fi redactate în limba română sau într-o limbă străină (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă).
La conferință sunt invitați să participe cercetători, cadre didactice universitare, doctori in domeniile menționate mai sus, doctoranzi, studenți.
Termenul limită pentru trimiterea titlurilor și rezumatelor (în limba română și limba engleză): 15 mai 2018, pe adresa otilia.sirbu@gmail.com.
Confirmarea acceptării: 20 mai 2018.
Termenul limită pentru transmiterea lucrărilor in extenso: 25 mai 2018.