Home » EVENIMENTE » Concert în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României

Concert în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

În ultima dintre cele 3 luni de doliu ale Familiei Regale a României, Corul Regal, Opera Clandestină și Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei organizează miercuri, 21 februarie, la Catedrala „Sfântul Iosif” din București, ora 19:30, concertul Funeral Sentences” de Henry Purcell, în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României.

HypTV, televiziunea Hyperion, este singurul partener media al evenimentului susținut de Corul Regal și Opera Clandestină.

Concertul este asigurat de:

Dirijor: Răzvan Apetrei
Dirijorul corului: Eduard Dinu

Soliști:
Diana Alexe – soprană
Daniela Bucșan – soprană
Andreea Nina Achilov – mezzosoprană
Alin Trifu – tenor
Radu Ion – bariton

Eduard Antal – orgă
Dumitru Trocin – trompetă
Sergiu Bivol – trompetă
Ionuț Păduraru – trombon
Petru-Ștefan Oprică – trombon
Daniel Iudean – percuție
Sorin Neculai – percuție

Lucrarea „Funeral Sentences” de Henry Purcell, cunoscută și sub numele de „Music for the funeral of Queen Mary”, prezentată în premieră în România, a fost compusă şi interpretată la moartea Reginei Maria a II-a a Angliei, Scoției și Irlandei (1662-1694), precum şi la propria înmormântare a compozitorului britanic, în anul 1695. Această lucrare muzicală este impregnată, în egală măsură, de elemente regale, militare și religioase.

În cadrul concertului își vor da concursul o serie de tineri muzicieni, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, membri ai ansamblurilor Corului Regal, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, și Opera Clandestină, companie independentă de operă, operetă, vocal-simfonic, balet și teatru.

Evenimentul va avea loc în prezența Majestății Sale Margareta, Custode al Coroanei Române, a Alteței Sale Regale Principele Radu al României și a Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

Intrarea este liberă.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×