Casting Hyp TV
Studenții din anii I și II de la toate facultățile Universității Hyperion, care doresc să facă parte din echipa Hyp TV (televiziunea Universității Hyperion) și să se specializeze în domeniul televiziunii, atât pe parte tehnico – artistică (cameramani, regizori, editori imagine, tehnicieni, sunetiști, graficieni video), cât și pe parte redacțională (reporteri, redactori, prezentatori), sunt invitați să participe la selecția care va avea loc vineri, 16.01.2015, ora 14.00, la studioul Hyp TV din Bd. Energeticienilor (căminul M3 al U. Hyperion, etaj 4).
Studenții selectați, care vor desfășura activități în cadrul televiziunii Hyp TV, vor beneficia de anumite facilități din partea conducerii Universității, iar perioada respectivă va fi considerată „practică”.
Proba pentru partea redacțională constă în:
– test limba română (eliminatoriu)
– test aptitudini specifice
– test prezență fizică
– eventuala experiență pe segmentul respectiv = avantaj
Proba pentru partea tehnico – artistică constă în:
– test abilități pe segmentul respectiv (practic, dacă se impune)
– test cunoștințe minime în domeniu
– eventuala experiență pe segmentul respectiv = avantaj
Informații suplimentare: Cezar Șoancă – expert procese și tehnologii TV Hyperion – Hyp TV / tel. 0744887885
Imagini din studioul Hyp TV