Home » EVENIMENTE » Apariție de carte – Annalele Universității Hyperion din București, Seria Geografie, Tomul XXIV, 2022

Apariție de carte – Annalele Universității Hyperion din București, Seria Geografie, Tomul XXIV, 2022

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Apariția acestui volum marchează în principal activitatea specializării Geografie, aflată la moment aniversar pentru a cinsti pe cei care au înființat-o și totodată au onorat-o, profesori și studenți care au contribuit cu entuziasm, competență și dăruire la dezvoltarea învățământului geografic din cadrul Universității Hyperion din București.

Revista prilejuiește de asemenea evenimente importante pentru specializarea Geografie:

  • 22 de ani de la autorizarea de înființare;
  • 20 de ani de activitate academică;
  • 18 ani de la apariția primului volum al revistei Annalele Hyperion, seria Geografie;
  • 20 de ani de la înființarea Editurii Transversal sub egida căreia apar Annalele Universității Hyperion, seria Geografie;

Cu acest prilej urăm specializării Geografie din cadrul Facultății de Stiințe Sociale, Umaniste și ale Naturii a Universității Hyperion din București și Editurii Transversal, LA MULȚI ANI și cât mai multe realizări frumoase și rodnice în viitor!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 Filament.io 0 Flares ×