Impresii după sesiunea de comunicări științifice a Facultății de Drept
În ziua de 26 mai 2016, în amfiteatrul etaj 5 din Corpul B al Universităţii Hyperion din Bucureşti s-au desfăşurat lucrările sesiunii de comunicări ştiinţifice anuale, având ca temă „Probleme actuale ale dreptului român”. Organizată de Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii Hyperion, reuniunea a oferit cadrul unui dialog, schimb de idei şi experienţe asupra unei tematici juridice de maximă actualitate şi deosebită importanţă.
La sesiunea ştiinţifică au participat personalităţi de seamă ale vieţii ştiinţifice, jurişti de prestigiu, dintre care numerose cadre didactice ale Univ. Hyperion.
Luând cuvântul la începutul sesiunii de deschidere, prof. univ. dr. Tudor Amza, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Preşedintele Comitetului Ştiinţific de organizare a sesiunii, remarca: „Sub semnul continuării tradiţiei a sesiunii anuale, în condiţiile în care Dreptului i se recunoaşte tot mai mult calitatea de prim Salvator al Naţiunii, deschidem astăzi lucrările Conferinţei ştiinţifice cu tema Probleme actuale ale dreptului român. Desfăşurarea sa, în amfiteatrul 5 al Universităţii Hyperion din Bucureşti, adevărat templu al ştiinţei juridice naţionale, se doreşte a exprima colaborarea şi implicarea întregii Şcoli de drept din România la demersurile de anvergură naţională şi internaţională menite să contribuie la progresul dreptului şi al ştiinţelor sale”.
În cuvântul de deschidere al conferinţei rostit din partea Universităţii, prof.univ.dr.Irin Sever Spânulescu, Rectorul Universităţii Hyperion, a menţionat că o atare manifestare reprezintă, înainte de toate, un schimb de idei şi experienţe între reputaţi specialişti şi de generare de concluzii şi progrese în cercetare, reflectă practica în materia dreptului, folositoare deopotrivă pentru factorii de decizie şi demersul teoretic viitor.
În acelaşi timp, la sesiune au participat studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice care au prezentat comunicări ştiinţifice cu un grad ridicat de noutate, dovedindu-se astfel «mici cercetători ştiinţifici».
Concluziile şi recomandările Conferinţei au fost formulate de prof.univ.dr.Tudor Amza, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Preşedintele Sesiunii.














Canalul YouTube al televiziunii Hyp TV
Universitatea Hyperion pe YouTube