Studenții proiectului EURO-LEX primesc burse și premii
În atenția studenților Facultății de Științe Juridice care au participat în primul stagiu de practică (Martie-Mai 2015) al proiectului EURO-LEX „Program de practică pentru studenţii jurişti”, Contract POSDRU/161/2.1/G/136496:
Până la data de 25-Septembrie-2015 aveți obligația de a comunica către Secretariatul facultății (prin e-mail: drept@hyperion.ro sau orice alt mijloc de comunicare) date privind contul dvs bancar (extras de cont sau comunicare date cont din partea băncii, în care să apară în clar Numele, Prenumele și IBAN-ul), în care urmează să vă fie virată suma reprezentând bursa aferentă practicii din cadrul proiectului EURO-LEX.
Studenții care nu au cont în bancă au obligația să-și deschidă unul, deoarece această sumă se va transfera exclusiv în contul bancar personal al studentului.
Menționăm că toți cei 200 de studenți participanți în prima etapă de implementare a proiectului au fost propuși pentru plata bursei de bază, 300 Lei, urmând ca în perioada imediată să fie susținut un concurs de referate tematice pentru desemnarea primilor 5 studenți care vor beneficia de bursa de 1000 de lei. Temele pentru referat sunt următoarele:
- Participanții în procesul civil.
- Principiile de bază ale procesului penal.
- Principiile de bază ale procesului civil.
- Participanții în procesul penal.
- Judecata în primă instanță în procesul penal.
Lucrarea va avea maxim 6 pagini, editate cu Times New Roman, 12pt, spațiere la un rând, format A4, margini 2.5 cm . Referatele se vor depune fizic până cel târziu 12 Octombrie 2015, la secretariatul facultății, în vederea evaluării de către comisia de practică formată din instructorii de practică desemnați de echipa de management a proiectului.
Manager proiect, 21.09.2015
Decan,
Prof.univ.dr. Tudor AMZA

Canalul YouTube al televiziunii Hyp TV
Universitatea Hyperion pe YouTube